Patru ani de mandat, patru ani in care bucurestenii au putut sa spuna ca sunt mandri de orasul lor. Primarul general Sorin Oprescu a reusit in doar patru ani ce altii au incercat sau doar au visat. Toate reusitele sunt prezentate in clipul de campanie al edilului-sef, lansat in urma cu cateva zile.
Printre marile realizari care infrumuseteaza acum Capitala si fac viata bucurestenilor mai usoara se numara Arena Nationala, care a gazduit de curand cel mai important eveniment sportiv din ultimii 22 de ani din Romania si care a pus Bucurestiul pe harta fotbalistica a lumii, Pasajele Basarab si Pipera, dar si Centrul Istoric, care a devenit una dintre cele mai mari atractii ale orasului. Alte realizari sunt Dog Town, cel mai mare centru pentru animalele fara stapan din Europa si care va rezolva una dintre cele mai stringente probleme ale orasului, precum si spitalele aflate in administrarea directa a primarului general, care au devenit acum centre de excelenta, precum Spitalul Foisor. Toate acestea adunate la un loc au aratat un singur lucru : ca SE POATE!
„Refuz sa stau, sa-mi frec mainile si ma plang continuu ca e criza mondiala, ca nu sunt bani la bugetul local. Am alta atitudine la 60 de ani. Nu ma joc cu timpul meu. De aceea am incercat sa demonstrez ca SE POATE! Ca putem construi, ca putem finaliza proiecte, ca putem misca lucrurile din loc. Intr-un context general dominat de taieri, de austeritate si de saracie, am incercat sa fac din Bucuresti un exemplu de succes. Si cred ca am reusit acest lucru. Am aratat ca dezvoltarea este posibila, chiar si pe timp de criza. Bucurestiul, ca prim oras al acestei tari, poate sa fie motorul si forta procesului de transformare a Romaniei in ceea ce trebuie sa fie – un stat puternic, dezvoltat, care sa conteze cu adevarat in randul tarilor civilizate ale lumii. Pentru mine Bucurestiul nu inseamna doar cladiri sau strazi, pasaje ori stadioane. Bucurestiul sunteti dumneavoastra! Fiecare dintre noi si toti laolalta facem acest oras sa vibreze, ne cladim aici viitorul si tot aici ne ingropam trecutul”, a spus primarul general Sorin Oprescu.
Pana si fotbalistii romani de talie internationala au vorbit la superlativ despre una dintre cele mai mari realizari din Capitala. „Prin construirea acestui stadion eu zic ca am intrat in randul capitalelor europene. Consider ca avem un stadion cu care ne putem mandri, avem posibilitatea sa organizam anumite evenimente de importanta majora in Europa. Ar trebui sa fim mandri de acest stadion pentru ca ne duce acolo unde ne-am dorit dintotdeauna sa fim si anume in Europa cea care conteaza”, a spus jucatorul de fotbal de talie mondiala Cristi Chivu.